Tribal nails - Colaborare/ Manichiura tribal

Buna fetelor! Incep postare prin a-mi cere miliarde de scuze ca am intarziat atat de mult cu unghiile tribal, dar am avut cateva zile asa de proaste, mai bine zis, am avut o leneeeee de nu o pot descrie si in ciuda acestei leni care m-a cuprins sa stiti ca am incercat vreo 2, 3 modele de tribal si mi-am sters unghiile de nenumarate ori pana sa raman cu un model, dar va spun ca nici de asta nu-s multumita. 

Nu stiu ce se intampla insa au inceput sa nu ma mai multumeasca pensulele speciale pentru nail art, mi se par destul de groase, eu vreau linii subtiri, dar ele nimic, tot linii groase imi dau, arrrrrrrr, cred ca o sa le folosesc doar pentru flori sau mai stiu eu ce, ca in rest o sa apelez la mini-pensula mea improvizata.

Studs Nails/ Manichiura cu tinte

Buna fetelor! Am vrut sa fac postarea asta de cateva zile, dar am tot amanat caci am vrut sa postez unghiile tribal (pe care nu le-am facut), dar am lasat-o balta si m-am pus pe treaba fiindca sunt foarte incantata de faptul ca am primit sa testez tinte sau cum le-o spune pentru unghiute de la kkcenterhk.com. Chiar intentionam sa-mi cumpar in viitorul apropiat si colaborarea cu ei a picat la tanc, hi hi.

EN: Hello girls! I wanted to do this post few days ago because I wanted to show you my tribal nails, but I decided to show you my stud nails because I am very excited about the fact that the kkcenterhk.com sended me some studs for testing. I really wanted to buy some and I wanna tell that my collaboration with them came at the right time, hi hi.

Manichiura de Paste - Colaborare

Buna fetelor, imi cer scuze ca nu am mai postat de ceva timp si nici nu v-am mai vizitat, dar am petrecut sarbatorile la Resita si am cam ramas in urma un pic asa, insa nu-i bai ca recuperaaaaaam pentru ca am sa va arat cateva manichiuri tare dragute pe care le-am purtat pe unghiute in aceste zileeeeee. 

Asadar incep cu manichiura de Pasti, iepurasii mei draguti. Am ales o culoare nude si am decis sa fac si un morcovel, parca se asorteaza bine cu tema colaborarii, deci... Va las cu pozele. 

Colaborare de Paste- Iarba/Flori (Grass and flower nails)

Buna fetelor! Va prezint prima mea manichiura din cadrul manichiurilor de Pasti pe care o sa le vedeti la mine pe blogulet (si nu numai). Am intarziat un piculet cu postarea, dar nu cred ca s-a suparat nimeni, hihi. V-am pregatit un model dragut foc care merge facut/purtat si pe unghiute mai mari, eu l-am adaptat unghiutelor mele micute, asa ca... Trecand peste, azi va prezint floricele si iarbaaaaaaaaaaa, la care am adaugat si un strop de sclipici (fara parca nu merge). 

Inspired by Fashion/ Minnie Nails- Colaborare/ Manichiura Disney

Buna fetele meleeeeee! Astazi o sa ma injurati putin pentru ca din nou o sa va arat cateva prajiturele, dar de data aceasta sa stiti ca am fost nevoita sa le pun aici, se potriveau cu temaaaaa de azziiii. Eee pai ce! M-am inscris la o noua colaborare, "Inspired by fashion", super interesanta tema, mai ales ca oarecum ma fascineaza chestiile "feshan" deci... intelegeti voi, hi hi, si vreau sa va spun ca dupa ce mi-am ales ca sursa de inspiratie pe donsoara Minnie Mouse, mi-am dat seama ca am unghiutele prea mici si ca n-o sa pot face un model spectaculos asa cum intentionam, dar imi plac si unghiutele care mi-au iesit (ce-i drept cam simplute, insa dragute).

Sun nails- Tutorial/ Tutorial Manichiura cu soare (de vara)

Buna fetelor! V-as povesti mai multe despre unghiute, dar azi sunt cam tristuta asa ca va las cu pozele:

Versatile Blogger Award

Buna!!! In primul rand vreau sa multumesc fetelor care s-au gandit la mine si m-au nominalizat la acest premiuuuuu: Miss Happy, Diana si Anca. Sunt super fericitaaaaaa, hi hi!
In al doilea rand, acest premiu vine cu niste reguuuuuli:
1. Mulțumește-i persoanei care te-a nominalizat.
2. Include link-ul către blogul respectiv.
3. Selectează 15 bloggerițe pe care le-ai descoperit recent sau pe care le urmărești constant.
4. Lasă un link la ultima lor postare pentru a le anunța.
5. Spune-i persoanei care te-a nominalizat 7 lucruri despre tine.

Delicate print- colaborare/ Manichiura cu pene

Hello fetelor! O noua colaborare s-a ivit la orizont, delicate print, initial nu am vrut sa particip pentru ca nu am aveam nicio idee, m-am gandit la flori, la fluturi, la ceva, ceva delicat, finut, dar pana la urma am ales din nou penele pentru ca nu stiu cum vi se par voua, dar mie chiar imi par delicate. Insa spre deosebire de alte dati, aici am folosit albul pentru pene si imi place foarte mult rezultatul, hi hi. 

Red nails/ Manichiura french rosu cu flori albe

Buna fetelor! Mi-am cumparat zilele astea o oja rosie mata, am observat ca nu mai detineam una in colectie, deciiiiii... Si pentru ca am fost nerabdatoare sa o folosesc, azi am stat o gramada de timp cautand un model cu putin rosu ca sa ma pot inspira. Am gasit cateva unghiute dragute, dar nimic special, nimic care sa-mi atraga atentia, asa caaaaa am apelat cu incredere la tehnica "french" si am dat de un model cu flori albe care mi s-a parut potrivit pentru manichiura mea. Alb, rosu si negru, o combinatie foarte frumoasa din punctul meu de vedere.

DIY: "Meow" necklace/ Cum sa-ti faci un colier in 10 pasi?

Buna seara fetelor! Pentru ca am promis sa fac mai multe articole gen "diy" (do it yourself) am decis sa fac un tutorial pentru voi in care sa va invat cum sa va faceti un colier cu "Meow". Aveti nevoie doar de cateva lucrursoare, nu necesita mult efort, iar rezultatul este unul foarte cute, zic euuuuuu.
Asadaaaaar, revenind la ceea ce aveti nevoie, va fac o mica listutaaaa: sarma modelabila, lant, o oja colorata si patent. Dupa cum puteti sa observati in fotografii, primul pas este sa faceti un mic "nod/ochi" la sarma pentru ca aceasta sa nu agate de hainute si pentru a avea cum sa prindem lanticuuul. In urmatorii pasi, puteti observa cum modelam sarma, iar incepand cu pasul 6 o sa vedeti ce facem cu ojaaaa. 

Blue (french) nails- Colaborare/ Manichiura french albastru cu flori vintage

Buna fetele! Astazi m-am facut albaaaaastra pentru o noua colaborare, deci dupa cum probabil v-ati dat seama va arat unghiute in care predomina albastrul, hi hi. Initial am avut cateva idei, gen norisori, delfini, etc.., dar mi-am dat seama ca n-am mai purtat de ceva timp french, asa caaaaa... Am gasit un lac cu sclipici albastru/turcoaz pe care l-am mai folosit si aici si rezultatul mi-a placut foarte  mult.